TEWL sau Pierderea Transpidermică de Apă. Ce este?

Știm cu toții că pielea are nevoie de hidratare pentru a-și menține aspectul frumos pentru mai mult timp. În orice caz, puține persoane știu ce este TEWL. Descoperiți mai jos de ce este bine să știți mai multe despre pierderea transpidermică de apă.

Pielea este un organism viu și trebuie să avem grijă de sănătatea acesteia prin implementarea unei îngrijiri corespunzătoare. Totuși, înainte de a alege prima cremă, mască sau spray facial hidratant, trebuie să aflați de ce apa este atât de importantă în menținerea unei condiții adecvate și ce este acest misterios TEWL.

Rolul hidratării în îngrijirea pielii

Organismul nostru conține peste 65% apă! Pielea este bariera principală care previne eliminarea apei. Pielea în sine este alcătuită, parțial, din apă – derma este alcătuită nu numai din colagen și elastină, ci și din proteogliani – o substanță care leaga apa la nivelul pielii. Astfel, epiderma este alcătuită din doar 13% apă, însă derma este alcătuită din 70% apă. 

Din păcate, pielea nu este o barieră impenetrabilă, în special dacă luăm în considerare numeroșii factori care o slăbesc, de ex. soarele, radicalii liberi, toxinele și chiar și cosmeticele alese incorect. De aceea, este atât de important să hidratăm pielea în mod regulat. Astfel, veți oferi pielii un nivel constant și adecvat de hidratare și veți preveni TEWL.

TEWL (Pierderea transpidermică de apă). Ce este?

Ce este acest misterios TEWL de care trebuie să vă protejați? Întreaga denumire este Pierderea Transepidermică de Apă. Chiar dacă denumirea sună a ceva complicat, nu înseamnă nimic altceva decât pierderea apei prin epidermă. 

Fenomenul TEWL apare din diferența în presiunea osmotică la nivelul diferitelor straturi de piele și la nivelul mediului. Aceasta provoacă TEWL – apa scapă de la nivelul dermei și ajunge în epidermă, de unde se evaporă. Este un proces complet natural, dar din păcate, atunci când este necontrolat, poate deteriora și usca pielea.

Cum se hidratează pielea și cum ne protejăm împotriva TEWL?

Există câteva moduri de a proteja pielea împotriva deshidratării. Factorul natural de protecție a pielii împotriva TEWL este stratul hidrolipidic. Componentele sale (apa și grăsimea) creează un strat ocluziv care împiedică eliminarea apei. Astfel, pielea își menține pentru mai mult timp hidratarea și nu se suferă de deshidratare.

În orice caz, se întâmplă câteodată ca straul hidrolipidic să slăbească și pielea să elimine apa. Astfel, apar zonele de piele uscată și iritațiile sau aspectul tern. Vă puteți proteja printr-o îngrijire adecvată a pielii concentrată pe prevenirea TEWL, de ex. menținerea nivelul adecvat de hidratare. Puteți:

  • oferi pielii umectanți, precum acid hialuronic – o substanță care leagă apa la nivelul pielii,
  • întări bariera hidrolipidică cu emolienți, iar uleiurile naturale sunt cele mai bune substanțe din această categorie,
  • utiliza produse, precum cremele cu ceramide care repară cimentul intracelular al epidermei.