Vă confruntați cu un ten tern, foarte deshidratat, care se irită ușor? Vă întrebați care sunt posibilele cauze? Continuați să citiți pentru a afla dacă nu cumva comiteți una dintre cele mai frecvente greșeli de îngrijire a pielii. Vă prezentăm o listă a celor mai frecvente greșeli îm îngrijirea pielii pe care trebuie să le evitați.
Adevărul este că nici măcar nu realizăm că facem multe dintre aceste greșeli. Chiar dacă avem cunoștințe bogate despre îngrijirea pielii, există anumite aspecte pe care trebuie să le cunoaștem. Totuși, nu ne putem învinui foarte mult deoarece chiar și cosmeticienii și influencerii pe care încercăm să-i imităm comit aceste greșeli…
Cele mai populare greșeli în îngrijirea pielii
Ce să nu facem facă dorim un ten impecabil? Descoperiți topul greșelilor în îngrijirea pielii și puneți stop o dată pentru totdeauna!
✘ Îndepărtarea incorectă a machiajului de ochi
Rutina este similară în majoritatea cazurilor – îmbibăm o dischetă din bumbac în demachiant și frecăm zona ochilor – aceasta este prima greșeală care duce la slăbirea genelor, întinderea excesivă a pielii și apariția ridurilor în jurul ochilor. Încercați să evitați mișcarea de frecvare în timpul îndepărtării machiajului. Care este, în acest caz, procedura corectă? Înmuiați o dischetă de bumbac în demachiant, apăsați delicat pe pleoapă timp de 15-30 de secunde și îndepărtați machiajul începând din colțul intern către colțul extern al ochiului. Repetați până la îndepărtarea întregului machiaj din zona ochilor.
✘ Curățarea tenului doar cu apă micelară
În ceea ce privește curățarea tenului, comitem o mulțime de greșeli. O greșeală frecventă este atunci când folosim doar apă micelară. Mențiune: cea mai eficientă și delicată curățare constă în câteva etape, deci ar trebui să folosiți un exfoliant, produs de curățare, apă micelară și toner – fiecare produs vizează îndepărtarea a diferite impurități.
✘ Spălarea tenului cu apă & săpun
Categoria ”greșeli de îngrijire a pielii” trebuie să includă și spălarea tenului cu apă sau apă și săpun. Multe persoane nici măcar nu știu de ce este o greșeală. Rețineți! Apa și săpunul deshidratează pielea, în special dacă nu aplicați apoi un produs hidratant.
✘ Omiterea tonerului facial
Omiterea tonerului facial este o altă greșeală frecventă în îngrijirea tenului. Multe femei desconsideră această problemă, crezând că pielea nu are nevoie de un astfel de produs. Adevărul este, totuși, că fiecare tip de ten are nevoie de un toner pentru a reechilibra pH-ul ușor acidic de ex. în urma folosirii unor produse de curățare puternic alcaline. Puteți evita cu ușurință apariția iritațiilor prin introducerea unui toner în rutina dumneavoastră zilnică de îngrijirea pielii.
✘ Atingerea feței și spargerea coșurilor
Greșelile de îngrijire a pielii nu sunt întotdeauna legate de produsele folosite. Puteți deteriora tenului și atingându-l, mai ales dacă pielea este predispusă la acnee. Spargerea coșurilor și extragerea facială sunt greșeli comune care pot intensifica inflamațiile pielii și împrăștia bacteriile pe toată fața, prin urmare, în loc de a elimina problema, nu faceți decât să o agravați.
✘ Lipsa protecției solare
Știați că lumina soarelui este una dintre cauzele principale ale îmbătrânirii premature a pielii? De aceea, protecția UV contează atât de mult. Folosind un produs de protecție solară – indiferent de sezonul anului – vă protejați pielea împotriva deshidatării, pierderii fermității și apariției petelor pigmentare. Un aspect interesant este că uleiurile naturale acționează ca o loțiune de protecție solară – uleiul de semințe de zmeură are cel mai ridicat factor de protecție solară.
✘ Utilizarea incorectă a exfolinaților
Exfolierea pielii este o altă greșeală în îngrijirea pielii. Desigur, mă refer la exfolierea efectuată greșit. Fie nu folosim deloc exfoliante, împiedicând procesul natural de reînnoire celulară, fie le folosim excesiv, perturbând stratul hidrolipidic natural și iritând pielea. Cel mai indicat este să menținem moderația și să folosim produse exfoliante, cel mult, o dată de săptămână.
✘ Neaplicarea produselor hidratante la nivelul tenului gras
Nu în ultimul rând, hidratarea. Puține persoane știu că toate tipurile de ten trebuie să beneficieze de hidratare. Din păcate, există încă această concepție, conform căreia tenul uscat are nevoie de hidratare, în timp ce cel gras trebuie uscat. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o comiteți în îngrijirea pielii! Pielea are nevoie de apă indiferent de tipul său: lipsa de hidratare a tenului gras poate fi comparată cu un cerc vicios – tenul deshidratat produce mai mult sebum pentru a compensa lipsa de hidratare și, astfel, devine și mai gras.